last day of the year

In ultima zi a anului m-am dus in Valea Plopului sa-l cunosc pe parintele Tanase, despre care auzisem ca are in crestere peste 300 de copii. Stiind cat de greu este sa cresti numai doi copii eram curios sa vad mai multe despre formula magica pe care acest om a gasit-o, dar si sa-i propun realizarea unui proiect pentru acei copii. Desi era ultima zi a anului, parintele era foarte prins si a trebuit sa astept peste o ora jumatate pana sa ajungem fata in fata.
N-am avut timp foarte mult sa stau cu el de vorba, insa am fost intampinat cu extrem de multa dragoste. Prima intrebare pe care mi-a adresat-o a fost
-Cu ce te pot ajuta?…am zambit usor si i-am raspuns :
-Sunt aici sa va dau eu o mana de ajutor, apoi i-am vorbit despre un proiect pe care o prietena draga, studenta la stomatologie, mi l-a sugerat: un cabinet de stomatologie pentru cei 328 de copii care traiesc in Valea Plopului.
-Este posibil sa facem asa ceva? m-a intrebat parintele, uitandu-se tinta la mine.
-Cred ca sunteti ultimul om care nu ar crede in realizarea acestui proiect….daca ma uit in jur la ce ati realizat pana acum, proiectul meu pare o joaca de copil, i-am raspuns.A zambit si mi-a spus:
-Eu cred numai in fapte, multi au trecut pe aici si au promis si mai multe, insa prea putini au facut intr-un final ceva”….am tacut, avea dreptate.M-a intrebat apoi:
-Ai o familie?
-Sigur,i-am raspuns mandru.Am si doi copii ,am completat apoi.M-a privit blajin si mi-a spus:
-Deja ai 50% sanse sa realizezi acest proiect, pentru ceilati 50% sper sa te calauzeasca Dumnezeu.
Am plecat destul de repede, asa cum am mai spus,deoarece timpul sau este foarte pretios si avea mult de munca. Inainte de a pleca, m-a invitat la masa:
-Nu pleca la drum nemancat, nu avem ceva deosebit, dar iti tine de foame.L-am refuzat politicos, spunandu-i ca ce as manca eu atunci ar putea hrani o gura mult mai infometata, apoi m-am luat putin in deradere facand referire la kilogramele in plus pe care le-am acumulat in ultimul timp si i-am spus ca organismul meu are nevoie de putina infometare. Mi-a strans mainile si m-a sarutat pe ambii obraji spunandu-mi:
-Mergi cu Dumnezeu!
Am ajuns pe inserate acasa, gandindu-ma in continuu la preot, la copii, la proiect…Cred ca se poate realiza si comunitatea stomatologica va putea pune mama de la mana si dota acel cabinet de stomalogie. Mai cred ca si capitalul uman care sa le faca tratamente acestor copii poate fi gasit….la fel cum cred ca nimic nu se va realiza cu vorbe ci cu fapte, asa cum a spus si Preotul Tanase.

Reportaj

Toamna se numara bobocii

Cand eram copil, lucru care ma stresa cel mai mult si care venea adesea din partea parintilor era expresia: ” ti-am spus eu?”… iar aceasta era intotdeauna folosita in contextul unei nereusite ale mele, care fusese sau nu anticipata de catre persoanele in cauza. Desigur de cele mai multe ori era simpla intamplare si nu reusita unei viziuni asupra a ceea ce avea sa se intample. Cu toate astea am ramas un incapatanat, am continuat sa fac lucrurile in felul meu si am asteptat de fiecare data cand mi se neaga vreo idee, sa-mi fie si argumentata. Trebuie sa recunosc ca erau si momente cand iubeam aceasta expresie si asta atunci cand cineva ma indemna sa fac un lucru care-mi putea aduce avantaje de orice fel. In aceste momente, nu ma mai deranja cand il auzeam spunand: “ti-am spus eu?”

Vorbind despre idei, imi aduc aminte cu nostalgie cand am plecat la drum cu ideea de a face turism medical. Lucrurile erau foarte basic la inceput, insa increderea in acest proiect, cat si pasiunea pentru stomatologie, erau suficient de puternice sa nu ma faca sa vad asta si sa ma descurajeze. Desi multa lume se uita la mine ca si cand as avea nevoie de un psihiatru , cand vorbeam de acest proiect, am gasit si oameni minunati care au crezut in visul meu, care mi s-au alaturat si care m-au ajutat sa-l duc la bun sfarsit. Tuturor acestora li se datoreaza lucrurile de mai jos:

Vineri 23 septembrie 2011,Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură în Romania  a aniversat 15 ani de existenţă printr-o Gală dedicată companiilor membre,  la studiourile Buftea şi a reunit peste 500 de reprezentanţi ai companiilor care fac parte din CCIFER, reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai societăţii civile şi ai presei.CCIFER număra 320 de companii membre dintre care 60% sunt intreprinderi mici si mijlocii, şi este una dintre cele mai reprezentative şi credibile asociații ale investitorilor străini din România. In acelasi timp, CCIFER reuneste marile nume ale investitiilor franceze in Romania precum Dacia Renault, Orange, Alcatel, BRD-Groupe Société Générale, Veolia, Michelin, Lafarge, etc.

In cadrul acestei Gale, clinica de stomatologie din Pitesti, Medical Tours Company, a castigat Premiul pentru Inovare– întreprinderi mici şi mijlocii – “Un nou concept in Europa în domeniul turismului dentar”.

Printre companiile argesene de succes premiate in cadrul acestui eveniment important  se afla si Automobile Dacia, Premiul de excelenta pentru Dacia Duster.

Juriul a fost constituit din membrii unor companii de Top, respectiv:

  • Directorul General GDF Suez Energy Romania, Administrator CCIFER si Consilier al  Comertului Exterior al Frantei,
  • Avocat al barourilor din Paris si Bucuresti  si Membru CCIFER,
  • Directorul General Michelin Romania si Administrator CCIFER,
  • Directorul General Alexander Hughes, Membru al Consiliului de Administratie CCIFER si Consilierul    Comertului Exterior al Frantei,
  • Directorul General Alstom Transport, Membru al Consiliului de Administratie CCIFER.

Premiile CCIFER sunt:

  1. Premiul pentru Inovare – întreprinderi mari – “Instant Pay”, BRD – Groupe Société Générale
  2. Premiul pentru Inovare – întreprinderi mici şi mijlocii – “Un nou concept in Europa în domeniul turismului dentar”, Medical Tour Company
  3. Premiul pentru Investiţii – întreprinderi mari – “Turbina de Gaz la CET Brazi: cogenerarea pentru un viitor durabil “, Dalkia România
  4. Premiul pentru Investiţii – întreprinderi mici şi mijlocii – “Centrul de producţie şi logistica SAVA”, Caussade Semences Est Europe
  5. Premiul de Iniţiativă sociala – întreprinderi mari – “Viitorul incepe la şcoală”, GDF SUEZ Energy România
  6. Premiul de Iniţiativă socială – întreprinderi mici şi mijlocii – Human Respect Solutions
  7. Premiul special al juriului – “PARADA_ACCOR – Inserţia profesională a tinerilor în dificultate”
  8. Premiul de excelenţă – Automobile Dacia pentru Dacia Duster

« Succesul CCIFER se datorează in primul rând succesului companiilor membre », a declarat presei dl Bruno Roche, președintele CCIFER.

 

Ei bine, facand referire la ceea ce va spuneam la inceput, nu ma pot abtine sa nu spun: ” ti-am spus eu?”, atuci cand recitesc articolul “Romania is my country” scris acum 4 ani :)))))

A mai trecut un an prin noi……

La sfarsitul lui 2005, cand faceam o analiza a ceea ce avea sa vina, mai exact anul 2006, vedeam totul ca pe un an greu cu multe modificari si tentatii de schimbari a directiei…..asa a si fost acest an: plin de evenimente. Multumesc lui Dumnezeu, in afara de o colica renala si o entorsa( venita acum de sarbatori), am fost sanatos si am avut putere de munca. Dar care au fost principalele evenimente ale lui 2006? Am sa le relatez in mod cronologic:
– primul eveniment avea sa-l constituie marirea numarului de colegi in cabinet: un nou medic, o asistenta si primul front desk manager, al carui proiect se va concluziona abia in anul care vine; a fost o mutare buna, inspirata si care mi-a adus noi perspective.
-in mai 2006, printr-o simpla cautare pe google, am descoperit o comunitate care avea sa-mi schimbe viata profesionala.
-tot in luna mai anul acesta am hotarat, la indemnele unui bun prieten, sa-mi astern gandurile si cazurile de stoma in acest blog;s-a dovedit a fi un lucru bun care mi-a adus un castig prin criticile si laudele primite, dar si prin aparitia unor noi prieteni in viata mea, carora le multumesc pe aceasta cale.
-in aceasta vara am hotarat sa-mi renovez cabinetul dar si sa maresc echipa , lucru care s-a si intamplat: un nou medic si o asistenta. Echipa a avut foarte mult de castigat atat profesional cat si social.
-la sfarsitul lui septembrie aveam sa cunosc, fizic, oameni cu care comunicasem, cateva luni, virtual, si care mi-au lasat o impresie deosebita: Academia Eugenol. Castigul pe care toti membrii acestei comunitati l-au avut prin intemeierea sa nu poate fi redat aici in cuvinte, insa sper ca fiecare sa realizeze toate acestea. Succesul primei intalniri s-a concretizat si prin inmultirea numarului celor care aveau sa-si faca aparitia la cea de a doua intalnire, cu ocazia Denta, de la sfarsitul lui noiembrie.
-tot in 2006 am avut ocazia sa primim in cabinet( in momente diferite) vizita a cinci dintre colegii de breasla. Sunt sigur ca prezenta lor acolo a fost un castig de ambele parti si le multumesc pentru aceasta.
-tot in aceasta toamna, am fost prezent la prima Adunare Generala a AMSPPR…..parerea mea despre evenimentele respective o gasiti aici .

Probabil ca ar fi mult mai mult de spus despre toate cate s-au intamplat in 2006. Am sa ma limitez totusi la cele enumerate mai sus. Sper insa ca in 2007 sa avem multa sanatate ca sa avem puterea sa trecem prin el, indiferent cat de greu va fi el.
Am sa postez acum la sfarsit un mic filmulet, deoarece decembrie pentru romani nu inseamna numai luna cadourilor ci si luna in care am primit libertatea de a ne exprima.

Premiile Eugenol

Pe 5 mai anul curent deschideam computerul pentru a trimite un mail cu urari de bine unuia dintre cei mai dragi prieteni care sarbatorea frumoasa varsta de 30 de ani. Am decis dupa sa mai hoinaresc putin prin mrejele fibrei optice si am dat peste un forum care avea sa-mi schimbe viata( nu radical, desigur, dar totusi….a facut-o). Este vorba de cel mai activ forum de stomatologie de pe meleagurile mioritice la ora actuala: www.eugenol.ro. Nu m-am gandit niciodata in momentul in care m-am loggat ca voi deveni dependent de aceasta comunitate virtuala. Dupa 5 luni de posturi pe acest forum aveam sa cunosc pe majoritatea membrilor activi intr-un cadru excelent: Premiile Eugenol,29sept-01oct, Sinaia. A fost o intalnire organizata de administratorul acestui site, care de altfel s-a si descurcat excelent. A fost oarecum ciudat sa cunosti fizic oameni pe care ii stiai dinainte insa numai prin prisma ideilor exprimate pe acest forum, fara sa ai in cap imaginea vreunuia dintre ei. Am fost si placut impresionat sa descopar ca si-n viata de zi cu zi au aceeasi calitate pe care am intalnit-o in randurile scrise de ei. Sunt sigur ca aceasta intalnire a creat un precedent, iar reusita ei va face ca la urmatoarea editie sa se adune si mai multi participanti. Voi lasa identitatea participantilor in anonimat, insa trebuie sa dezvalui imginea celui mai tanar participant:

Eugenol baby

PICT0579.jpg

DSC037861.jpgPe 15 iulie mi-am luat concediu, si eu, ca tot romanul, insa in loc sa merg la mare, la munte sau deh cum e mai nou trendy la bulgari, am stat acasa si m-am apucat de renovarea cabinetului. La inceput m-am bucurat foarte tare ca nu mai stau 10-12 ore pe zi intre 4 pereti si mai vad si eu lumea de dincolo de geamul cabinetului. Aceasta bucurie avea sa-mi treaca repede cand am devenit calul de cursa al muncitorilor angajati sa-mi realizeze renovarea. Am considerat intotdeauna Romania o tara minunata atunci cand iti esti propriul stapan si nu trebuie sa depinzi de altii in decizii sau actiuni. Nu am sa descriu prin ce am trecut in aceasta perioada, deoarece nu vreau sa tai elanul celor care vor sa initieze o asemenea actiune. Pot un lucru totusi sa le transmit: nu este ok sa fie facuta in perioada concediului. Ma intorc, cumva, la cabinet cu bateriile nici un sfert incarcate. Ma remonteaza totusi multitudinea de cazuri dragute care mi-au “napadit” cabinetul odata cu redeschiderea lui. Voi prezenta in aceasta toamna cateva lucruri interesante, pe blogul meu, care s-a odihnit destul vara asta si care totodata va cunoaste si ceva imbunatatiri. Postez cateva imagini de la noul meu loc de munca, unde imi incep viata de dupa 30 de ani, pe care tocmai i-am implinit in acesta vara .

bvc1.jpg sala de asteptare
DSC03816.jpg vechiul si dragul meu scaun dentar
DSC039151.jpg noul si scumpul meu scaun dentar
DSC03911.jpg acelasi scaun din alta pozitie
DSC038331.jpg cea mai dulce si cuminte pacienta