… in a blaze of glory

pt-blog1

Poza de mai sus le reprezinta pe “mezinele” noastre: Andra si Cami care ,desi au venit in echipa numai din ianuarie ,si-au luat sarcina in serios , iar endodontia noastra “straluceste”….pozele de mai jos confirma asta:

Cianura pentru un suras….

Va amintiti perioada cand singura noastra distractie era biblioteca cu carti in care mama isi aseza mandra bibelourile de portelan, iar tata isi uita letconul cu care mai lipea, din cand in cand, cate un tranzistor la televizorul alb-negru, ce transmitea programul national de doua ore zilnic? In acea perioada tatal meu avea doua metode sa ma pedepseasca: una dintre ele, era sa fac rezumatul Telejurnalului din ziua respectiva. Desi pare gretoasa aceasta alegere ,in care eu trebuia sa sintetizez informatia mincinoasa transmisa, de comunisti populatiei, prin intermediul media,pentru mine ,mai greu, era atunci cand mi se interzicea accesul la biblioteca familiei. Aceasta era a doua metoda prin care eram pedepsit. Asa se face ca-ntr-o zi, dupa o „pedeapsa” de vreo saptamana am pus mana pe unul din romanele politiste ale Rodicai Brasoveanu Ojog: „Cianura pentru un suras”. Aceasta carte m-a frapat prin ideea diabolica a autoarei: criminalul era un stomatolog care punea cianura in molarii pacientilor pe care vroia sa-i „curete”, acoperind-o ulterior cu plombe provizorii. Dupa o perioada materialul se „spala”, iar substanta otravitoare era expusa in cavitatea bucala ducand la decesul persoanei.
Anii au trecut, eu am devenit medic stomatolog, am realizat ca aceasta procedura suna ok pentru cititorul de rand, insa medical este imposibil de realizat, dintele comunicand cu organismul si prin spatiul periapical. Totusi aceasta a ramas ca o metafora in capul meu, iar eu am asociat-o cu diverse momente din viata mea. Astfel la Adunarea Generala din 11-12 octombrie, stand pe scaunul meu, din „regiunea” rezervata Muntenia 2, in sala Hera,a luxosului hotel Ramada, din centrul Sibiului, aceasta imagine mi-a revenit in cap.
Dupa votul unanim pentru ordinea de zi ( nimeni nu s-a intrebat daca este ok sau nu), avea sa inceapa trecerea diferitelor persoane, din conducere sau simplii membrii delegati, pe la tribuna de unde, rand pe rand, au luat toti cuvantul.In toata perioada celor doua zile am vazut orgolii, rabufniri, aberatii, glume, solutii( si lista poate continua), toate cu o indarjire debordanta. Am stat si le-am ascultat, le-am analizat, insa nu am gasit mai nimic in comun cu medicul de rand care era reprezentat acolo de delegati. De ce asta? Simplu: nimic din ce s-a discutat acolo nu a ocolit sintagma des intalnita in societatea romaneasca: „lupta pentru putere”.
Din pacate AMSPPR, imi pare din 2006( de cand sunt si eu prezent pe la AGN), total focusata pe „lupta pentru putere”. Diverse persoane care nu au reusit in viata au vazut in ascensiunea la conducerea AMSPPR „tunul vietii lor” si au facut tot posibilul sa atinga varful piramidei. Cum aceasta asociatie a fost creata sa deservesca medicul stomatolog si sa-i reprezinte interesele, automat scopul de a face prin intermediul ei bani si politica a esuat la un moment dat. Este ca si cum ai incerca sa faci „off road” prin Piatra Craiului cu un Trabant. Normal ca n-ai sa reusesti niciodata. Se pare ca acelasi lucru l-au patit si cei care au incercat sa se foloseasca de AMSPPR pt propria buna stare. O sa spuneti: PERFECT!!! Acestia din urma au fost descoperiti, stopati si eliminati. Unde mai este problema? Problema exista….si asta din cauza „constructorilor” din AMSPPR , care au descoperit ca Trabantul nostru nu poate face „offroad”, in loc sa cumpere un SUV pentru a face traseul ei incearca sa tuneze Trabantul. Unde bat eu cu aceasta metafora? In oamenii din conducerea AMSPPR, care desi sunt bine intentionati, nu au nimic de a face cu managementul si par niste oite ratacite pe un gol alpin al caror cioban a fost mancat de lup. Nu este un secret ca scoala de medicina romaneasca ne-a scos medici 100% si manageri 0%. Ce n-au inteles, majoritatea colegilor nostri, este ca devenind medici dentisti cu practica privata in Romania si detinand un cabinet de stomatologie au devenit peste noapte si manageri. Aceiasi oameni se regasesc si-n AMSPPR, ai carei membrii se numara printre cei descrisi mai sus. Poate 1%( desi cred ca sunt optimist cu un asemenea procent) au constientizat acest nou statut si au facut ceva in sensul asta: cursuri de perfectionare. L-as evidentia aici pe colegul nostru din Satu Mare, doctor Stancioiu, care a reusit pentru 10 minute, sa-mi aduca stralucire in ochii pe jumatate inchisi de oboseala resimtita dupa noptile minunate oferite de viata tumultoasa a Sibiului, in care ma pierdusem si eu cu o seara inainte. Acesta m-a facut sa murmur: WOW!!!, in momentul in care a pus pe ecranul salii o schema manageriala elaborata de Scoala de Business Codex. Aceasta este o scoala renumita ale carei banci au fost trecute de mari manageri din multinationalele prezente pe piatza romaneasca, de antreprenori, ba chiar si de medici, insa majoritatea din lumea conducerii farmaceutice. Desi prezentarea mi-a trezit entuziasmul adormit si de monotonia temelor precedente, gustul amar s-a instalat totusi in final. Asta pentru ca acest subiect a venit intr-un moment nepotrivit: presiunea orei 12 cand delegatii trebuiau sa elibereze camerele, dar si nerabdarea acestora de a mai prinde cateva ore, in sanul familiei, din frumoasa zi insorita de octombrie a facut sa se sara repede la incheierea sedintei.
Am sa va spun acum ce legatura are personajul nostru din inceputul acestei povestiri cu AMSPPR. Neavand un manager ( cu studii de specialitate) care sa aiba o strategie clara, ea merge pe un drum ce duce spre un declin iminent. Acest drum il vad asemanator cu „spalarea” plombei provizorii din povestea de mai sus. Nu stiu daca se va ajunge la cianura, nici nu stiu daca in asociatie exista un membru cu pregatirea manageriala necesara sa evite prabusirea, nu stiu nici daca actuala conducere va apela la astfel de scolarizari pentru a redresa AMSPPR sau daca conducerea va fi suficient de desteapta sa creeze un post separat , de manager, la fel cum exista cel de jurist, post care sa ajute actuala formula sa poata conduce mai departe……nu stiu sa raspund la aceste intrebari.Am totusi speranta ca cineva va intelege mesajul din aceste randuri si va face ceva…..

Eu si colegul meu ascultand relatarile de “vis” ale delegatilor