Urinati separat!…Ministerul vegheaza…..

Ambiguitatea privind normele de functionare a cabinetelor medicale dentare in Romania se apropie de sfarsit. Respira, in sfarsit, “dentishtii” nostri, usurati? Nici pe departe. “Batranul” Monitor Oficial, iar se vede nevoit a-si sifona fata cu o lege facuta in stil mioritic. Degeaba “latra” colegii nostri de breasla, prin asociatii, pe forumuri, prin masmedia, pe la cursuri…chiar si pe site-ul MS, nimeni nu este interesat de parerea lor.
Legea este si va fi de partea pacientului. Se pare ca o surpriza deosebita il asteapta pe pacient in noile cabinete de stomatologie: “Va avea o baie numai a lui”…..WOW! Este de-a dreptul fantastic! Si nu numai atat, locurile de intalnire ale celor patru pereti, vor fi rotunde. Extraordinar!!! Aceasta idee, scoasa dintr-un putz de gandire carpato-danubiano-pontic imbinata cu o pregatire profesionala, care ar face invidiosi pe multi dintre patronii firmelor de design interior de pe la noi, este ,pentru pacient, un fel de preludiu al tratamentului dentar ce poate fi efectuat in aceste conditii hipnotice, chiar si fara anestezie.
Odata ajuns si el acolo sus , unde se cuvine, nemai trebuind sa imparta aceesi toaleta cu “spurcatul” de dentist, pacientul este dus in Nirvana. Senzatie ce-l va face sa uite de cabinetele care nu au asistenta, de cele care inca sterilizeaza in etuve de pe vremea lui Pazvante Chioru, de cele dotate cu unituri ce trebuiau de mult sa fie obiectul muncii celor de la “fier vechi”, de cele ale caror singure doua freze, tocite, dar “voioase” si datatoare de caldura “osos” mirositoare, trebuie sa realizeze necesarul de 15-20 pacienti pe zi .
Toate aceste probleme vor fi rezolvate printr-o gratioasa miscare a condeiului realizata de incheietura mainii drepte a “celui mai bun, mai mare si mai drept ” in Ministerul Sanatatii.
Deci, dragi pacienti, stati linistiti. Marea voastra grija vis a vis de cabinetele de stomatologie s-a sters. Veti urina si defeca intr-un loc numai al vostru. Atentie totusi pe ce “scaun” va asezati in momentul realizarii acestor “task-uri” pentru care, in fapt, vizitati un cabinet de stomatologie……